top of page
Search
  • Writer's pictureSinescu și Asociații

MODIFICAREA DURATEI ȘI A MODALITĂȚII DE OBȚINERE A EXTRASELOR DE CARTE FUNCIARĂ

Updated: May 6, 2019

Începând cu data de 18.03.2019, obținerea extraselor de carte funciară pentru informare sau autentificare de către notarul public în vederea încheierii actelor notariale va fi mai facilă, acestea urmând a fi generate în mod automat prin intermediul aplicației e-Terra în format electronic și eliberate în aceiași zi în care au fost solicitate de notarul public, cu excepțiile de natură tehnică sau prevederile legale.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a implementat noi funcționalități care permit generarea în mod automat a extraselor de carte funciară atât pentru informare cât și pentru autentificare, prin intermediul aplicației informatice e-Terra, precum și eliberarea în aceiași zi în care au fost solicitate prin cererea înregistrată de notarul public, dacă vizează imobile înscrise în cărți funciare electronice, cu următoarele excepții:

  1. când la data înregistrării cererii pentru extras există o cerere în lucru pentru imobilul de interes;

  2. când cartea funciară în care este înscris imobilul nu este convertită în format electronic;

  3. când cartea funciară în care este înscris imobilul, deși existentă în format electronic, nu a fost validată;

  4. când cu privire la cartea funciară electronică în care este înscris imobilul pentru care se solicită extrasul nu a fost procesată anterior nicio cerere.

Extrasele de carte funciară generate și eliberate prin intermediul sistemului informatic integrat de cadastru și carte funciară pot fi utilizate în cadrul activității notariale întocmai ca și cele care poartă ștampila și semnătura angajatului oficiului teritorial, urmând a produce aceleași efecte juridice.

104 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page